RO - Rumunská CZ - Česká EN - Anglická SK - Slovenská PL - Polská RU - Ruská TR - Turecká UA - Ukrajinská
RO - Rumunská
  • CZ - Česká
  • EN - Anglická
  • SK - Slovenská
  • PL - Polská
  • RU - Ruská
  • TR - Turecká
  • UA - Ukrajinská

KOLIBIN RC NEO inj. ad us. vet.

Prima pagină Gama de produse Veterinar KOLIBIN RC NEO inj. ad us. vet.

Vaccin inactivat împotriva infecțiilor cu rota, corona și coli la vițeii nou născuți

tip de produs: Vaccinuri
Specii țintă: Bovine
ÎNREGISTRAT ÎN ROMÂNIA   

Aveți nevoie de ajutor?

  • pentru vaccinarea animalelor gestante împotriva bolilor gastroenterale determinate de rotavirusuri, 
  • coronavirusuri şi E.coli enteropatogenic
  • adjuvantul uleios potențează acțiunea antigenilor asupra sistemului imunitar al animalului vaccinat
  • se aplică i.m. in doză de 2 ml
  • vițeii hrăniți de la mame sunt protejați pe cale colostrală și lactogenă împotriva infecției, în primele două până la 4 săptămâni
  • junicile gestante (sau vacile încă nevaccinate) se vaccinează de două ori la un interval de 21 zile, respectiv cu 7-5 săptămâni și 4-5 săptămâni înainte de fătare
  • vaccinările ulterioare sunt realizate printr-o singură administrare cu 4-2 săptămâni înainte de fătare
  • la animalele nevaccinate morbiditatea este până la 70% și mortalitate de 5 -15%

COMPOZIŢIA - doză vaccinală (2 ml) conţine:

Substanţe active:
Inactivat de rotavirus bovin cel puţin 105 TCID50 înainte de inactivare
Inactivat de coronavirus bovin cel puţin 105 TCID50 înainte de inactivare
3 serotipuri enteropatogene inactivate de tulpini de E.coli - O8:K35, K99; O9:K35, K99;O101:K30, K99 cel puţin 1.71 x 109 CFU înainte de inactivare
Adjuvant: adjuvant uleios ad 2 ml
Excipienţi: tiomersal 0,01%, soluţie de formol 35%: 0,19%

PROPRIETĂŢI IMUNOLOGICE:

Vaccinarea junincilor şi vacilor gestante determină formarea anticorpilor colostrali specifici atât împotriva antigenilor virali cât şi bacterieni conţinuţi în vaccin (rotavirusul bovin, coronavirusul bovin şi 3 serotipuri enteropatogene inactivate de tulpini de E.coli - O8:K35, K99; O9:K35, K99; O101:K30, K99).
Viţeii hrăniţi de la mame sunt protejaţi pe cale colostrală şi lactogenă împotriva infecţiei, începând în primele două până la 4 săptămâni. La viţeii hrăniţi cu colostru colectat de la vacile vaccinate, imunitatea lor pasivă începe din momentul alimentaţiei cu acest colostru şi durează până în momentul întreruperii administrării sale.

SPECIILE ŢINTĂ:

Juninci şi vaci gestante

INDICAŢII:

Vaccinarea animalelor gestante împotriva bolilor gastroenterale determinate de rotavirusuri, coronavirusuri şi E.coli enteropatogenic.

CONTRAINDICAŢII:

Animalele care suferă de orice boală febrilă acută, nu trebuie vaccinate.

EFECTE SECUNDARE:

Nu se cunosc.

INTERACŢIUNI CU ALTE PRODUSE MEDICINALE ŞI ALTE TIPURI DE INTERACŢIUNI:

Nu se cunosc.

METODA ŞI CALEA DE ADMINISTRARE:

2 ml intramuscular

ADMINISTRAREA VACCINULUI:

Doza vaccinală este 2 ml.
Inducerea imunităţii: Junincile gestante (sau vacile încă nevaccinate) se vaccinează de două ori la un interval de 21 zile, respectiv la 7 – 5 săptămâni şi 4 – 2 săptămâni înainte de fătare.
Vaccinările ulterioare sunt realizate printr-o singură administrare, şi anume înaintea fiecărei fătări.
Vaccinul se administrează intramuscular – de preferinţă în regiunea gluteală.

ALIMENTAŢIA CU COLOSTRU:

Pentru a asigura protecţia eficientă a viţeilor împotriva infecţiei, tractul lor gastrointestinal trebuie saturat cu colostru provenit de la vacile vaccinate, în primele 2 – 3 săptămâni de viaţă. Un viţel trebuie să consume un volum corespunzător de colostru provenit de la vaci vaccinate, în primele 6 ore de la fătare.
Dacă se ia în considerare că un viţel nu este alimentat de la mamă, colostrul (şi mai târziu laptele) trebuie colectat de la vacile vaccinate la primele 6 – 8 mulsori; colostrul şi laptele astfel recoltate, trebuie păstrate sub formă congelată sau răcite la temperatura de 2 - 8°C (pentru cel mult 14 zile). Doza zilnică de colostru (şi mai târziu de lapte) pentru un viţel este de 2,5 – 3,5 l pentru cel puţin primele două săptămâni de viaţă. Protecţia optimă a viţeilor împotriva infecţiei se poate realiza utilizând metoda descrisă mai sus, dacă toate vacile din efectiv sunt vaccinate.

SFATURI PENTRU ADMINISTRAREA CORECTĂ:

Vaccinul trebuie administrat intramuscular, de preferat în regiunea gluteală.
Toate animalele de reproducţie din efectiv trebuie vaccinate, iar viţeilor li se va administra o cantitate adecvată de colostru în primele 6 ore de la fătare. Încălziţi vaccinul la 15 °C – 25°C şi agitaţi conţinutul flaconului înainte de utilizare.

ATENŢIONĂRI SPECIALE:

Pentru utilizatori:
Acest produs conţine ulei mineral. Injectarea accidentală/autoinjectarea poate determina durere mare şi edem, în special dacă se injectează în articulaţie sau deget, în cazuri rare putându-se ajunge chiar şi la pierderea degetului dacă nu se acordă îngrijire medicală atentă.
Dacă sunteţi injectat accidental cu acest produs, apelaţi imediat la medic chiar dacă s-a inoculat doar o cantitate mică şi prezentaţi-i prospectul.
Dacă durerea persistă mai mult de 12 ore de la examinarea medicală, reveniţi la medic.

Pentru medici:
Acest produs conţine ulei mineral. Chiar dacă s-a injectat doar o cantitate mică, acest produs poate determina edem intens care este posibil să producă necroză ischemică şi chiar pierderea degetului. Este necesară URGENT îngrijirea medicală de specialitate chirurgicală, putând impune incizia şi drenajul timpuriu al zonei afectate, în special dacă este vorba de pulpa degetului sau de tendon.

TIMP DE AŞTEPTARE:

Nu are timp de aşteptare

VALABILITATE:

24 luni. 10 ore după prima deschiere a flaconului.

PREZENTARE: 

10 x 10 ml, 1 x 50 ml, 1 x 100 ml

PĂSTRARE:

A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor! A se păstra într-un loc întunecos şi uscat, la temperatura de 2 - 8°C.


Trimiteți mail


antispam
Zadejte text z obrázku

sau sunați


+40 735 859 936