RO - Rumunská CZ - Česká EN - Anglická SK - Slovenská PL - Polská RU - Ruská TR - Turecká UA - Ukrajinská
RO - Rumunská
  • CZ - Česká
  • EN - Anglická
  • SK - Slovenská
  • PL - Polská
  • RU - Ruská
  • TR - Turecká
  • UA - Ukrajinská

POLYPLEUROSIN APX PLUS IM inj. ad us. vet.

Prima pagină Gama de produse Veterinar POLYPLEUROSIN APX PLUS IM inj. ad us. vet.

Vaccin împotriva pleuropneumoniei suine, pentru administrarea intramusculară

tip de produs: Vaccinuri
Specii țintă: Suine
ÎNREGISTRAT ÎN ROMÂNIA   

Aveți nevoie de ajutor?

  • vaccin combinat cu conținut de bacterii A. pleuropneumoniae, serotip 2 și 9 și toxoide API I., II., III., bacterii Pasteurella multocida A și D și Bordetella bronchiseptica
  • pentru administrare intramusculară - doză redusă de vaccinare de 1 ml pentru purcei și scroafe gestante
  • pentru a reduce la minimum apariția reactiilor post-vaccinale sistemice sau locale după vaccinare
  • făra apariția de reacții la locul de inoculare
  • combinația menționată de bacterii și toxoide permite crearea unei imunități depline împotriva pneumoniilor la porcine

COMPOZIŢIE - o doză (1 ml):

Substanţe active:
Actinobacillus pleuropneumoniae serotipul 9: RP > 1 *
Actinobacillus pleuropneumoniae serotipul 2: RP > 1 *
Pasteurella multocida serotipul A: RP > 1 *
Pasteurella multocida serotipul D: RP > 1 *
Bordetella bronchiseptica: RP > 1 *
Toxină APX I:   RP > 1 *
Toxină APX II:  RP > 1 *
Toxină APX III: RP > 1 *

Excipienţi: Tiomersal, soluţie salină, adjuvant uleios

* Potenţa relativă (RP) este determinată prin comparaţie cu un preparat de referinţă, testat prin infecţie de control pe specia ţintă conform cerinţelor monografiei Farmacopeea Europeană

FORMA FARMACEUTICĂ: 

Emulsie injectabilă

PARTICULARITĂŢI IMUNOLOGICE:

Vaccinul conţine antigene bacteriene A. pleuropneumoniae, P. multocida, B. bronchiseptica şi toxoide Actinobacillus pleuropneumoniae Apx I, Apx II şi Apx III. După administrarea parenterală, aceste antigene iniţiază formarea de anticorpi specifici care protejează împotriva declanşării pleuropneumonie cauzate de agenţii patogeni şi împotriva celor mai frecvenţi agenţi patogeni bacteriologici secundari pulmonari, care agravează evoluţia clinică a bolii.
Purceii nou-născuţi de la scroafe vaccinate sunt protejaţi pasiv împotriva pneumoniilor prin imunitatea colostrală timp de 14 - 21 zile. La purceii vaccinaţi, imunitatea activă apare după 14 de zile după revaccinare şi durează 6 luni. Vaccinul conţine bacterii şi toxine inactive, care sunt absorbite treptat din locul de administrare.

INDICAŢII: 

Pentru imunizarea purceilor şi scroafelor împotriva pneumoniei determinată de: Actinobacillus pleuropneumoniae, Pasteurella multocida, Bordetella bronchiseptica.(pot fi vaccinate atât animalele sănătoase cât şi cele bolnave de pleuropneumonie). Imunitatea se instalează la 14 zile după revaccinare şi durează timp de 6 luni

CONTRAINDICAŢII: 

Existenţa bolilor acute sau febrile.

REACŢII ADVERSE: 

După administrare, porcii pot manifesta: tremor, somnolenţă şi apatie moderată, dar aceste simptome dispar în câteva ore. Animalele vaccinate după hrănire pot prezenta tulburări la nivelul tubului digestiv: vărsături, diaree. Sporadic, la locul de inoculare pot să apară noduli fibroşi – de menţionat dimensiunile şi în cât timp remit. Orice ţesut modificat, trebuie să fie eliminat în cursul inspecţiei carcasei. Sporadic, poate să apară după aplicare reacţie generală de tip anafilactic.

INTERACŢIUNI: 

Nu sunt disponibile alte informaţii referitoare la siguranţă şi eficacitate atunci când acest vaccin este utilizat cu alte produse medicinale veterinare. Decizia de a se utiliza acest vaccin înainte sau după orice alt produs medicinal veterinar prin urmare trebuie să se facă de la caz la caz.

POSOLOGIE PENTRU FIECARE SPECIE, CALE DE ADMINISTRARE ŞI MOD DE ADMINISTRARE:

Imunizarea purceilor: purceii se vaccinează cu o doză de 1,0 ml i.m.
Prima vaccinare: de la vârsta de 6 săptămâni
Revaccinare: după 2-3 săptămâni

Imunizarea scroafelor: scroafele se vaccinează cu o doză de 1,0 ml i.m.
Vaccinare iniţială: 6-4 săptămâni înainte de fătare. 
Revaccinarea în 2-3 săptămâni, dar nu mai târziu de 2 săptămâni înainte de fătare. 
Revaccinări suplimentare: de regulă cu 3-2 săptămâni înainte de următoarea fătare. În cazul în care perioada dintre două fătări depăşeşte 8 luni, un alt ciclu de vaccinare iniţială şi revaccinare va fi necesară.

Calea de administrare: intramuscular, preferabil în musculatura gâtului, înapoia urechii .

RECOMANDĂRI PRIVIND ADMINISTRAREA CORECTĂ: 

Se încălzeşte conţinutul flaconului la temperatura camerei şi se agită conţinutul înainte de utilizare.

ATENŢIONĂRI SPECIALE:

Înainte de administrări la efective mari, este recomandat un test de toleranţă pe un lot mai mic. Vaccinul trebuie să fie administrat la mai multe animale (min. 5 până la 10) 24 de ore înainte de aplicarea în efective mari. Dacă nu există reacţii semnificative locale sau generale, vaccinul poate fi aplicat în efective mari.

Pentru utilizator: Acest produs conţine ulei mineral. Auto-injectarea/injectarea accidentală poate provoca dureri puternice şi inflamaţii, în special dacă injectarea se face în articulaţie sau în deget, iar în cazuri rare poate duce la pierderea degetului afectat, dacă nu sunt acordate îngrijiri medicale imediat. În cazul unei injectări accidentale cu acest produs, solicitaţi imediat sfatul medicului şi prezentaţi prospectul produsului, chiar dacă a fost injectată o cantitate redusă de produs. Dacă durerea persistă mai mult de 12 ore după examinarea medicală, solicitaţi din nou sfatul medicului.

Pentru medic: Acest produs conţine ulei mineral. Chiar dacă au fost injectate cantităţi mici de produs, injectarea accidentală cu acest produs poate provoca inflamaţie accentuată, care poate conduce, de exemplu, la necroză ischemică şi chiar pierderea unui deget. Este necesară intervenţia chirurgicală IMEDIATĂ, calificată, care poate necesita o incizie imediată şi spălarea zonei injectate, în special în cazul în care este implicată pulpa degetului sau tendonul.

TIMP DE AŞTEPTARE: 

0 zile.

VALIBILITATE: 

18 luni. Perioada de valabilitate după prima deschidere - 10 ore.

AMBALAJ: 

1 x 100 ml (100 dz.), 1 x 250 ml (250 dz.)

PRECAUŢII SPECIALE PENTRU DEPOZITARE: 

A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor. A se păstra la frigider (2 - 8°C) A se proteja de lumină. A se păstra în loc uscat. A nu se congela. A nu se utiliza după data expirării marcată pe cutie.